Primii fiori

In calitate de mezinul familiei cu doi frati mai mari la diferenta de 10 si 11 ani ( da, trei baieti are mama, ai nostri ca brazii ) era firesc sa ma trezesc unchiulet de tanar. Primul nepot a venit cand aveam doar 16 ani. Acum doi ani si ceva a mai venit o nepotica, si maica-mea s-a topit toata la auzul vestii. In sfarsit, dupa atata seceta de fete in familia Bibire, s-a produs miracolul. Deh, si la mine era proiectul preferabil sa ies fata, dar n-am vrut io. S-a consolat si mama pana la urma cu gandul ca mai are de crescut o loaza la san. In fine, deci o nepotica si, recent, in decembrie si ianuarie, inca doi nepotei. Ca lege naturala de repartizare, au fost doi baieti. Deci sunt un unchi plin cu patru nepotei. Sa-mi traiasca. Probabil altii nu or sa mai apara. Mai raman eu urmatorul responsabil cu reimprospatarea neamului. Cred ca as merge si eu pe varianta baieti.

In weekend, am fost la un botez si doua cumetrii. Perioada de reflectie mai profunda asa. Ma uitam in special la frate-miu asta mijlociu. El are o fata si un baiat. Raport echitabil. Frate-miu asta a fost o specie aparte. I-a placut viata ca sa ma exprim mai delicat. I-au placut si femeile. A ars-o holtei cat s-a putut. A schimbat la “piese” cat n-a putut duce. Ca un fluturas, ca la barbatii care o ard din floare in floare li se gasesc denumiri mult mai blande decat femeilor care se comporta aidoma. Mno, societate patriarhala, sa zicem.

Pe la vreo 30 de ani, omul a schimbat macazul radical. Si-a gasit nevasta si s-a asezat la casa lui. Avea 30 de ani, o varsta decenta pentru stabilizare, zic eu. Nu stiu cat de bine s-a obisnuit cu noul mod de viata. Aparent, se simte in largul lui ca si-a gasit echilibrul. Ca s-a transformat de la sine pentru ca era constient ca nu mai putea sa arda mangalu` prea mult timp schimband partenerele ca pe ciorapi sau ca s-a “cumintit” si fortat de imprejurari, nu stiu exact. Cert e ca nu se plange sau nu da semne ca s-ar simti neconfortabil in pielea de tata si cap de familie. O fi o tranzitie dura uneori dar e necesara. De iubit copiii si nevasta nu se pune problema.

Bebelusii sunt toti simpatici foc, nu incape indoiala. Cum ma uitam eu asa la nepoteii astia proaspat aparuti m-a trecut un fior vag de nostalgie. La distanta, totul e roz. Partea cu ingrijitul, tratatul copilul daca se imbolnaveste, schimbatul de scutece, veghea continua de noapte si alte sacrificii trece in planul secund. Aia nu se vede. Doar parintii stiu cat de greu si cata atentie sporita trebuie acordata unui nou-nascut pana prinde niste anisori la centura. Nu bag mana in foc, dar probabil m-au strabatut primele forme de sentiment patern. gen “parca as vrea si eu un copil”.

O fi normal, ca deja merg pe 24 de ani. Incep sa imi iasa incet din cap urmele de infantilism, mi se trezeste un anumit sentiment de responsabilitate. La anul cand fac 25 de ani, ca tot e un fel de borna de hotar, o sa imi fac prima analiza serioasa din punctul asta de vedere. Cat de pregatit as fi sa am un copil. Grea intrebare dar trebuie pusa la un moment dat. Ca orizont de timp, mi se pare rezonabil ca undeva la 30 de ani, ar fi ideal sa te concentrezi pe partea asta. Prematur, cu graba si pripa nu poate iesi nimic bun.

Sorin spunea ca el ar vrea sa se miste mai repede cu un copil, pe la 26 -27 de ani. Ii e groaza sa nu se adanceasca diferenta de varsta. Vrea sa fie inca in putere si destul de tanar cand o sa se duca la sedintele cu parintii, de exemplu, si sa nu para depasit de situatie, ca e un hodorog de 50 de ani, defazat total de ce intampla cu copiii lui. Vrea sa fie un tata culeanu si de asta vrea din timp sa devina parinte.

Vine un moment in viata cand te tenteaza sa reduci viteza si sa parchezi si tu la un popas. La mine nu e acum, dar deja s-au dat primele semnale. Ramane de vazut cand si cu cine. Oricum, mai in gluma mai in serios, maica-mea e principala responsabila de faptul ca frate-miu si-a gasit nevasta. Nu ma intrebati cum. Cert e ca nu am de gand sa fiu prins si eu in mrejele ei, ca femeia, daca isi pune ambitia la contributie, ma rezolva imediat cu o “fata cuminte si credincioasa” . Si are influenta, nu gluma. Sper sa am libertatea de a alege eu ce cred ca mi se potriveste. La un calcul sumar, pana la 30 de ani am timp sa ma decid, in ce directie s-o iau si ce ruta sa evit. Daca nu, stiu ce ma asteapta . Nu e un gand prea imbucurator. Adica nu ca mi-ar vrea maica-mea raul, dar…ma intelegeti .

Poate iti place si:

1. Una mica geopolitica despre cele doua Corei

4 Comentarii la “Primii fiori”

• February 7, 2011 at 4:20 pm
  arginina says:

  mai bine alegi tu decat a ta mama,nu am nimic cu ea doamne fereste dar esti “baiat mare”

  Iti place comentariul? 0  0

  [Reply]
• February 8, 2011 at 6:06 pm
  Animala' says:

  Sustin si eu miscarea “30 de ani” dar cum nu se stie nici o data cine stie, oricum la mine nu e problema sa imi aleaga mama fata.
  Iar prietenii imi tot sar in cap sa imi gasesc o fata, dar presupun ca mii bine asa sa nu stie nimeni ce fac eu si cu cine sunt .
  Cat despre fiorii aia paterni … nop … inca nu ii vreau prin inprejurul meu.

  Iti place comentariul? 0  0

  [Reply]
• February 9, 2011 at 9:02 pm
  Luisa says:

  Hmm… copii nu pot fi programati. Ti-i doresti la 30.. dar risti sa-i ai la 40. Din motive… variate. Dar sustin ideea cum ca mai bine sa-i ai cand esti tanar. Si asa ma trezesc uneori ca spun celebra fraza ce o detest: “pe vremea mea”… Dar sa-i mai fi facut la 4o….

  Iti place comentariul? 0  0

  [Reply]
• February 13, 2011 at 1:13 am
  Marian says:

  La mine am ales eu, dar a decis mama ca e cazul sa ne luam: “Ca rade lumea de voi, mai mama!”

  Iti place comentariul? 0  0

  [Reply]