I-am fi facut un party de sarbatorire, pentru anisorii rotunzi de la elasticul scutecului, dar ne vedem nevoiti sa amanam un pic evenimentul. Am tine sa fie prezenti nasii, vecinii, prietenii, pe scurt, cei care au intins o mana si au pus un umar la contributie pentru ca pe Trippy sa-l cunoasca lumea mai personal. In schimb, parintii lui spirituali, eu si dom` director vom tine un toast in cinstea lui, sa-i dea eventualul Al de Sus sanatate si pofta de munca. Bere pentru noi, lapte cu vitamine pentru el.

Personal Trip implineste azi doi ani de cand fiinteaza cu domiciliu stabil in blogosfera. Sa ne auzim sanatosi si la aniversarea de trei ani.

Related posts:

1. “Filosofie” la betie
2. Intoarcerea bloggerului risipitor
3. La multi ani!

Vedeta dintre beri de acolo e sortimentul Westvleren 12, neagra, fara acid, cu tarie ridicata. E cel mai apreciat tip, mai ales de catre bautorii americani. Exista un mister aici totusi. Cum de ajung americanii sa deguste berea din manastire, avand in vedere ca W12 circula intr-un sistem aproape etans. De obicei cine vrea sa bea, baga la instalatie in incinta manastirii. E foarte dificil s-o cumperi din alta parte. Calugarii-berari sunt zgarciti cu imprastierea vanzarilor in exterior. Exista cateva intervale scurte in care poti sa-ti strecori ceva beri in plasa cu comanda de pe site-ul manastirii. Daca doritorii prind pe cineva la telefon, au noroc. Li se comunica o ora cand trebuie sa se prezinte acolo. Maximul de vanzare e doua cutii, adica patru duzini de sticle la 0,33. Pentru asta se angajeaza cat se poate de serios ca nu deturneaza berea la altcineva si se limiteaza la consum propriu. Altfel vor fi parliti ca porcul de focurile iadului.

Bineinteles insa ca oamenii se intind sa fraiereasca calugarii pentru berea magica. Cutia de W12 ajunge pe site-uri de cumparaturi online la pret saltat de pana in 800 de euro, in conditiile in care pleaca din manastire cu 39 de euro. Sa li se taie particele la nenorociti sau ce fac de obicei calugarii belgieni pentru afurisenii si anateme. In rest, in mod cu totul exceptional, pe baza de plata la niste reparatii, calugarii au scapat un transport de 93.000 de cutii a cate sase sticle in piata, anul trecut. Doar daca e musai, isi calca pe inima si devin mai marinimosi.

Extrapoland, Belgia gazduieste cel mai mare producator de bere din lume, Anheuser-Busch (AB ) InBev cu sediul in Leuven. Cat e de mare? Fiecare a cincea bere savurata pe plan mondial vine de aici. Tot in Leuven, peste drum de sediu, se afla beraria Stella Artois, care se ocupa cu imbuteliatul unuia dintre cele mai vizibile branduri ale companiei. In principala sala de productie de la Stella Artois se afla vreo 15 tancuri uriase din otel inoxidabil dotate cu tevi de evacuare care se ridica in stil columna catre cer. Aici exista o priveliste impresionanta, spre deosebire de austeritatea de la manastire.

Belgia scoate peste o mie de varietati de bere. Avem beri trapiste de tip “ale” ca cea de la Sf. Sixtus, beri blonde “lager”, beri brune neacidulate, beri rosii, beri din grau, beri blonde fara acid sau beri de sezon facute dupa retete antice taranesti. Ca chestii exotice, exista si beri austere, fermentate natural, denumite lambic, beri la care nu s-a folosit drojdie in procesul de productie. Mai bine de jumatate din ce se scoate in tara este trimis peste hotare.

Noroc cu berea ca, altfel, Belgia nu prea iese in evidenta pentru alte merite. Mai are retetele alea de cartofi prajiti cu midii, niste sortimente delicioase de ciocolata si sediul Parlamentului European de la Bruxelles. Faima cu berea este fundamentata insa. Vinul pentru francezi e ceea ce reprezinta berea pentru belgieni. Are o incarcatura culturala vasta in carca. De cand romanii au venit cu infuzia de orz in locurile acestea, a inceput povestea. Evul Mediu este data de nastere pentru multe berarii belgiene. Stella Artois, de pilda, se deriva din vechea berarie Den Hoorn, din 1366. Cornul vanatoresc (hoorn ) a ramas prezent pe eticheta si in zilele noastre.

Belgia are o clima prea racoroasa ca sa se permita cultivarea de struguri pentru ceva vinuri decente, dar are conditii excelente sa propage culturi de hamei si orz. Si are si o apa de inalta calitate si puritate, alta conditie esentiala sa fabrici o bere buna. De fapt, in est gasim orasul Spa, cuvant ce a devenit substantiv comun, intrebati-i pe Geoana si pe Vantu ca stiu ei mai bine.

Berile belgiene nu contin neaparat ingredientele obisnuite. Unii berari inca mixeaza in fiertura ghimbir, coriandru, zmeura sau cirese. Calugarii se folosesc de regula de aceste combinatii. Undeva, in Evul Mediu, se considera ca hameiul este fructul diavolului, iar episcopii aveau monopol pe gruyt, cum era denumit amestecul exotic din plante si condimente pentru bere. De fiecare data cand erau perioade istorice mai agitate si se mai trezea vreunul din granzii Europei sa mai stapaneasca un pic Belgia, berea era impregnata cu arome si influente specifice. Olandezii, de pilda, si-au expediat negustorii pana in Indiile Orientale, sa gaseasca condimente noi. Treaba nu prea a mers la ei, insa. Belgienii s-au suparat si i-au matrasit in 1830 cand si-au castigat independenta. Unul dintre motivele principale ale revoltei s-a tras de la, ati ghicit, bere, fiindca taxele impuse pe comertul cu licoare erau nitel cam drastice.

Apoi, contextul culturalo-alcoolic a fost favorabil. In Marea Britanie, berea era vazuta ca o consolare pentru clasele de jos. In Belgia nu era cazul. Vinuri din Franta nu prea le dadea mana sa ia pentru erau cocosati de taxele de import. Bauturile tari, ca de exemplu jenever-ul, o spirtoasa asemanatoare ginului, traditionala la olandezi, au fost din nou scoase din joc tot de fiscalitatea excesiva. Unde sa se orienteze sarmani flamanzi si valoni daca nu inspre unica scapare, berea? Tot atunci, s-a marit continutul de alcool din bere ca sa fie impacati si boscaii de suspinau dupa jenever.

Asa ca, aveam de-a face cu o mare de gaturi insetate. Pe la inceputul secolului XX, belgianul de rand turna in el in jur de 200 de litri de bere anual, mai mult chiar si decat neamtul. Astazi, s-a mai temperat, savureaza in jur de 80 de litri doar. In vremea aia, a inceput sa prospere si AB InBev, actualul gigant. De la o piata fragmentata, dominata de berarii de mici dimensiuni, progresul tehnologic a inceput s-o lucreze si s-o consolideze. De la berile “ale”, neacidulate, foarte fermentate, cu spuma de drojdie ce plutea la suprafata lichidului, printr-o descoperire gen breakthrough, a aparut berea blonda, acidulata, de tip “lager”. Noua tehnica brevetata presupunea fermentatie la fundul tancului, la temperaturi mult mai scazute, deci investitii mai serioase pentru procesul de racire artificiala si rabdare mai indelungata pentru maturare. Ce a rezultat insa din noul procedeu a ajuns repede la inimile consumatorilor. Astfel, Artois, unul dintre jupanii pe linie de producatori, a dezvoltat mai pe indelete conceptul. De Craciunul lui 1926, i-a tras frumos o steluta la sticla, de ocazie speciala, si astfel se nastea Stella Artois.

Revenind la AmBev, compania-mama, Interbrew, a dominat la scara nationala peisajul, pe urma s-a extins. A luat Labatts de la canadieni, s-a contopit amical, hai noroc, cu brazilienii de la AmBev. A aparut progenitura, InBev, care a mai poftit la o ultima jucarie. In 2008 a primit cado Anheuser-Busch, cunoscut in acte si ca fabricantul BudWeiser.

Lasand la o parte tabloul cu corporatii, in prezent, s-a creat un val de microproducatori, mai cu seama in Statele Unite. Consumatorii cu experienta se arata disponibili sa testeze licori inedite si neobisnuite. Asa ca berariile junioare belgiene au vazut oportunitatea si s-au orientat. In Bruxelles, fostele case ale macelarilor si ale brutarilor s-au transformat in restaurante. Alte sedii vechi ale breslelor negustoresti de odinioara s-au reinventat ca banci. Casa berarilor e inca sediul Federatiei asociatiilor din domeniu.

Daca intri intr-un bar, nu prea se aud discutii banale pe teme de fotbal sau politica. Oamenii se pot lua de guler, certandu-se de la ce tip de pahar e cel mai potrivit ca sa bei o Stella. Pe bune. La ea acasa, in Leuven, Stella se bea din pahar mare cu fundul plat. In alte zone se toarna in pahare asezate pe suporturi asemanatoare formei unui diamant. Apoi, un barman care uita sa te intrebe daca preferi sticla de Duvel, putin scuturata, ca sa se combine mai lesne sortimentele de drojdie, ar trebui sa-si ia gandul de la bacsis.

Berea si ritualul de servire constituie aproape o religie pentru belgieni. Tara are alte belele pe alte planuri. Valonii si flamanzii s-au divizat politic si au lasat natiunea fara guvern federal pentru un an jumate. Falia dintre ei se casca vazand cu ochii. Berea ramane poate unul dintre ultimii lianti intre cele doua etnii antagonice. Daca nu, macar sa-si mai inece si ei amarul ca au de unde. Bine, asta in cazul in care amarul nu stie sa inoate si nici nu poarta colac de salvare.

Si daca nu ma insel, Belgia a mai dat ceva interesant lumii, curentul ala artistic de-i zice suprarealism.

Related posts:

1. 1 an de Personal Trip
2. La multi ani!
3. Google Page Rank Update 27.06.2011

De la viteza si agilitatea specifica acestei feline denumite puma, un neamt a creat acum vreo 80 de ani brandul cu numele omonim. Un brand special creat pentru a insufla ideea de mobilitate, alergare, activitate, sport. De-a lungul anilor, Puma a dat drumul la tot felul de linii, de la imbracaminte sport, (hanorace, sorturi, tricouri, pantaloni de trening) pana la imbracaminte casual, de la adidasi pana la tot felul de accesorii, genti, ruccsacuri, fesuri, mingi, bandane etc.

Bucurandu-se de popularitate si campanii sustinute de imagine ( prin contracte de sponsorizare incheiate cu fotbalisti celebri, de exemplu ), logo-ul binecunoscut cu bestia surprinsa intr-un salt arcuit peste denumirea brandului a devenit una dintre simbolurile pentru tot ceea ce inseamna activitate fizica. Totodata, reteaua de distributie a cunoscut diverse etape de transformari, ajungandu-se la francize si dealeri autorizati. Asa cum este cazul si dealerului acestuia.

Se primeste comdanda, se face avion de hartie, se lanseaza inspre depozit, se cauta produsul, se tine bine la subsuoara, se alearga cu el victorios spre linia de touchdown adica biroul unde se proceseaza comanda. Se ambaleaza ergonomic intr-o plasa personalizata, se paseaza mai departe pe trotineta afara din depozit, pana la duba care asteapta langa scara. Mi s-a parut inspirata ideea de combina munca cu destinderea, utilul cu placutul, aspectul de relaxare fiind insa parte integranta din procesul efectiv de distributie. Un gen de munca cu zambetul pe buze, cum ar veni. Totusi, mi s-au parut cam seriosi si gravi anagajatii, nu s-a schitat nici un zambet. O fi fost de la tracul din fata camerei.

Related posts:

1. Poker – noroc sau sport al mintii?
2. Grimcris.com – Un blog de Florea Cristian
3. Reclame TV

De ce nu m-ati tras de maneca ca n-am salutat revenirea in peisaj a barosanilor de la B.U.G. Mafia? Opt ani de seceta in care nu au venit, practic, cu nici un album nou. 2003…………2011. “Inapoi in viitor” si cu “5000 de zile”

Pana sa iasa LP-ul “Universal” anul asta, C.I.A. s-au incalzit cu un EP mic, “7 Gloante” de unde sarim cu “Daca as putea”, inca o oda/metafora inchinata muzicii.

“Ain`t fast food music” de la DJ Undoo a trecut cam sub radar. Nu-i nimic, semnalam aici ca e o creatie solida si profesionista. Luati o mostra, “Piesa e stricata” cu featu` cu Carbon:

Pai sa nu il omitem nici pe Guess Who, nu? In numele mainstreamului absolut, punem de pe “Tot mai sus” piesa cu acelasi nume…Glumeam, ba, stiu ca va vine sa va dezmembrati radioul de fiecare data cand o auziti de zece ori pe zi pe orice post. “Decat sa minti” de ce nu e pusa in rotatie? Are potential sa fie rulata tot anul asta, pana ni se apleaca iar.

Doc, tata, Doc, tata! “Lucrare de control”, pregatiti-va de ascultare. Nu, nu pun “Ceai” . O plasez pe asta “O sa fim…?”

Dragonu` de la Specii a zis pa la partea lui intunecata sau ceva, si a scos “Adio 47 omul vechi” pe cont propriu, titlul mai mult decat sugestiv. Serviti “Underground” cu VD si Ursacian, classic shit:

Sa nu-mi sariti in cap, da` se intampla sa mai am niscaiva “placeri vinovate’ cateodata de la artisti cu care nu prea rezonez in general, dar…”Oarecare” de la Tranda. Apropo, celalalt single lansat anul trecut, suna execrabil.

Veniti de luati lumina si stati cu defibrilatoarele pregatite. “Reinvierea rap-ului romanesc” de la Omu` Gnom de pe “Ai grija sa n-ai griji”.

Nu prea ascult Ceilalti, dar baietii au o doza serioasa de talent si un stil aparte. Sa-i aplaudam. “Imnul Romaniei mute” de pe “Sugestii si reclamatii”:

Pam, pam, am ajuns la capatul cursei. Ortega, raspunzator cu una dintre cele mai fine maini la productie de la noi, a dat drumul la “Ladi dadi” si de aici agitam si scoatem din joben “Fratii Prastie” cu Serafim si Chimie.

Sa va fie de bine!

Related posts:

1. Top 20 de piese romanesti 2011
2. Top 20 piese 2011 – partea I
3. Top 20 piese 2011 – partea a II-a

In 1992, Lonnie Rashid Lynn, atunci cunoscut sub numele de scena de Common Sense isi facea debutul cu albumul “Can I Borrow A Dollar?“. Reactia publicului a fost cam absenta spre dezamagitoare, insa Lonnie se bagase in the game pentru longevitate, nu s-a lasat deziluzionat, si in `94 a venit cu creatia numarul 2, “Ressurection“, iar atunci s-a produs declicul, si Common a inceput sa fie apreciat o idee mai aproape de adevar. O mare parte din succesul albumului secund i se datoreaza insa si producatorului cu care Common s-a anturat pentru majoritatea pieselor, No I.D. A fost o formula castigatoare, asa ca, arc peste timp, 17 ani mai tarziu, dupa doua semi-rateuri reprezentate de “Electric Circus” in 2002 si “Universal Mind Control” in 2008, Common s-a decis sa reinvie strategia din `94, si s-a incuiat iar doar cu No I.D. in studio. Rezultatul s-a numit “The Dreamer, The Believer“, a iesit in decembrie anul trecut si a incununat in glorie un an bun pentru hip-hop.

I-a luat destul timp lui Common pana sa isi atinga statutul de unul dintre cei mai apreciati MC-ii. A avut parte de cateva coborasuri pana s-a intepat care e echilibrul corect intre incercarile lui mai avantgardiste si originile sanatoase de battle rap. Si deschidem cufarul cu melodia “Sweet“, care a deschis cutia Pandorei cu vrajba intre Common si Drake, pentru ca canadianu` a considerat ca este atacat indirect. In fine, e irelevant. Ce e important e ce se intampla pe “Blue Sky” unde Common reuseste in doar 4 minute sa acopere un intreg alai de domenii, atacand beat-ul cu un flow scurt, forjat cu finete, plin de punchline-uri ce merita rewind. Cantecul se incheie cu o secventa distorsionata ce aduce cu un vis, asezata in straturi pe o fundatie sonica. De fapt, acest “zid” audio e prezent la baza oricarei melodii de pe album. Apoi, pe “The Dreamer“, Common imbina cumva rime despre bani si eliberare universala, fara sa para iesit in decor. Adica e ceva sa combini in aceeasi melodie referinte pentru Ferrari langa aluzii catre opera Mayei Angelou, una dintre cele mai proeminente voci din cultura persoanelor de culoare.

Frigandu-se cu cele doua albume de care vorbeam mai sus, Common a invatat cum sa impinga limitele, fara sa se indeparteze prea mult de “casa”. Pentru orice experiment de pe “The Dreamer, The Believer”, exista un punct de balansare, asa cum e “Ghetto Dreams“, un banger ca la carte. Pe un beat mustind de bass forte, Common il aduce pe prietenul lui legendar, Nas, sa scuipe despre “big booty bitches” ( asta e un fel de model de femeie cu fund generos, la care viseaza orice rapper negru care se respecta). Totodata, imnul asta al ghetoului e menit sa inchida gura oricui mai indrazneste sa-l eticheteze pe Common ca fiind soft si emotiv. Revenim la “Sweet” cu ocazia asta, unde Common e suparat si o da mai dur, asa cum nu il auzisem de multi ani incoace. Melodia e un tir de sageti aruncate inspre stadiul actual al peisajului hip-hop, si o reiterare a faptului ca Common ar trebui inclus in categoria “one of the best who ever did it”. Si daca dupa rafalele astea de bravada, braggadocio shit, dam de “Gold“, ce creeaza o stare placuta, de lenevie, gen duminica dupa-amiaza, nu ar trebuie sa va sune fortat sau ipocrit. E doar vorba de multiplele fatete ale aceleasi persoane complexe.

Nu e prima oara cand un singur producator se ocupa de executia audio a unui album de la Common. “Be” si “Finding Forever” au fost mesterite in totalitate de Kanye West. Aici insa e alta mancare de peste. E creatia lui Common in aceeasi masura in care e si creatia lui No I.D. Cel din urma reuseste sa desfasoare o enorma arie de sunete, de la vibe-ul cinematic creat de pian de pe “The Believer” pana la petrecaretul “Celebrate“, asigurand in concomitent o idee de coeziune si continuitate. Cei doi veterani au realizat un volum de creatii ce trebuie apreciat la justa lui valoare. Pentru asta merita un loc printre cele mai bune albume ale anului. E vorba totusi despre o legenda ce s-a intors si a facut ce stie el sa faca mai bine: hip-hop.

Rating: 4.75 din 5.

O mica erata: De fapt, daca stau sa ma gandesc bine, “Ressurection” nu a fost in totalitate produs doar de No I.D.; pe “Be” a mai livrat si J. Dilla niste beat-uri, prezent si pe “Finding Forever, unde si Will.I.Am a produs o piesa, soooo, “The Dreamer, The Believer” e singurul album unde Common colaboreaza cu un singur producator. Macar din punctul asta de vedere, e un album unic din discografia MC-ului din Chi-Town.

Cloth

Sweet ( eu tin cu Common evident, Drake poa` s-o suga pana da in sughituri din partea mea )

Raw ( How you like it )

Related posts:

1. Talib Kweli – Get By

Cam la fel e si cazul cand vrei sa vinzi o casa. Sau sa inchiriezi una. Sau sa intabulezi o cladire noua. Din mapa de acte, a devenit obligatoriu sa se prezinte si o hartie noua, denumita certificat energetic. Acest certificat descrie cat de bine se descurca cladirea respectiva la consumul de resurse. Cat mananca la energie termica, cat rade la curent, cat inghite la combustibil. Toate astea sunt calculate pentru a se oferi un set de parametri optimi de functionare.

Pentru operatiunile imobiliare respective, o lege din 2005 face acest certificat energetic obligatoriu. Tot ce este stipulat in el te ajuta sa constientizezi cat iti scoate efectiv din buzunar intretinerea cladirii. Partea cea mai importanta tine insa de recomandarile incluse in certificat. Luandu-le ca reper, poti sa calculezi o schema prin care sa tai din cheltuieli cat mai eficient si sa-ti asiguri conditii cat mai decente de locuit.

In concluzie, certificatul energetic e un sistem de constatari si sfaturi prin care se poate “scoate untul” din orice cladire, din punctul de vedere al performantei energetice, in numele economisirii si evitarii risipei inutile de energiei. Plus ca e obligatoriu, cu spatele asigurat de o lege. Devine un factor sine qua non pentru tranzactiile imobiliare in cauza.

Related posts:

1. In ce s-ar mai investi pe la noi – partea a III-a
2. Scoatem un telefon la inaintare

Acum douazeci de ani, piata de jocuri video era ca orice alt business, de inceput de drum. Acum, e o celula de baza pentru entertainment, si are in continuare orizonturi sa mai ia in greutate. In comparatie cu celelalte segmente, are un sfert in plus fata de industria de reviste, e dubla fata de industria muzicii. Doar industria filmului ii mai sta in cale. Previziunile in globul spart de lustra ii prezic cel mai mare potential de crestere din segmentele de media, un fel de Fat-Frumos.

Si nici profilul de jucator tipic nu mai e acelasi. Pe langa clasicul “mascul adolescent tocilar sau ochelarist, sau amandoua”, varsta medie la gamer-ul american se apropie de 40 de ani, aproape jumatate sunt femei, si chiar si dupa 50 de ani, un ins din trei tot butoneaza la jocuri. Nu e nimic surprinzator. Astia sunt prima generatie de gameri care a ajuns la maturitate. Poate ai renuntat sa joci “Space Invaders”, dar asta nu inseamna ca virusul ti s-a evaporat din sange. Si nici producatorii de jocuri n-au stat cu mainile in san. Au tot cautat alte game de clienti. Si au gasit: persoane mai in varsta, femei, navetisti. Nu ii poti numi chiar gameri dar nu ar refuza un “FarmVille” pe Facebook, de pilda. Smartphone sa ai.

Momentul-cheie pentru metamorfoza jocului video din produs de nisa in produs de larg consum s-a consumat undeva prin `94. Se identifica cu lansarea consolei PlayStation creata de mamutul japonez Sony. Pana sa vina Sony, Sega si Nintendo erau sefi pe piata, cu jocuri orientate catre adolescenti si copii, chestii de regula naive si rudimentare. Va amintiti de eternul Mario nu? PlayStation s-a rostogolit insa ca un tavalug peste dominatia veche, s-au pus bugete generoase la bataie, s-a ascutit marketingul si s-a imbunatatit esential grafica. In curand, PlayStation avea sa ajunga rege pe piata de gaming.

Da` poate nu tot omul are chef sa scoata sute de bistari din buzunar pentru un PC sau o consola. Cu un telefon mobil azi suntem insa cu toti datori. Pe firida asta s-a strecurat o serie de joculete inca de acum 10 ani, care prin evolutie au devenit o adevarata subfamilie a industriei in prezent. Te poti delecta cu ele oriunde e de asteptat sau e de taiat frunza la caini. Primele variante de PlayStation erau mai slabute fata puterea de procesare a unor smartfoane de azi. Iar jocurile de pe ele sunt unele dintre punctele de atractie.

Apoi, jocurile video au fost trase in sus de atotputernicul Internet. Clientii primesc direct in brate produsele de la furnizori, magazinele si intermediarii specifici au inceput sa fie rasi din combinatie. Tot online, au aparut astia micii, furnizori independenti mai maruntei si au inceput sa se traga de par cu marile companii, chitite sa sparga milioane si milioane de dolari doar ca sa dezvolte un singur produs si sa-l marketeze ca la carte. Asa ca in industrie se casca din ce in ce mai multe falii si pietele se diferentiaza accelerat.

Iar Internetul a nascut si modul online multiplayer, asasinul productivitatii la locul de munca. Uneori diferenta dintre munca si jocuri se topeste. Milioane de oameni din toate colturile lumii se interconecteaza sa o puna de-un “World of Warcraft” in retea, milioane de oameni intra zilnic sa-si mai pliveasca un strat de ceapa si sa mai dea un rand de tesala cailor virtuali din mosia de pe FarmVille. Iar accesoriile utile pentru universul asta virtual costa de multe ori bani cat se poate de reali.

Uitandu-ne spre partea intunecata, industria de gaming a fost acuzata de multe ori ca induce comportamente violente si naste dependenta, prin faptul ca promoveaza jocuri agresive, unele ajungand sa se inscrie in categoria horror&gore. Dovezile n-au fost niciodata solide dar reputatia s-a spalat cu greu, in mai multe randuri de ape. Totusi, majoritatea jocurilor actuale nu prezinta semne de ciomageala si agitat obiecte contondente. A reconstrui un puzzle, a cladi un oras virtual de la zero sau a manageria o echipa de fotbal nu implica nimic violent. Iar ocupatii inofensive de genul asta sunt cele mai populare acum.

Industria de jocuri se schimba cel mai accelerat. Jucatorii cei mai talentati castiga bani din practicarea profi a unor jocuri video in fata unui public. Pe masura ce tot s-a discutat de iminenta revolutie a “realitatii virtuale”, industria de gaming a gasit cele mai eficiente cai de a simula lumea reala. Tehnologia ce a stat in spatele jocurilor video si-a facut culcus in cele mai diverse domenii, de la biologie moleculara pana la programe militare. Pana si in lumea gri si scortoasa a corporatiilor s-au strecurat tehnici psihologice manageriale utilizate in prima instanta de catre creatorii de jocuri pentru a atrage clienti si a motiva angajatii, tehnici numite generic “gamification”.

Spilul de final e ca, desi sunt vazute inca ca un fenomen de mica importanta, jocurile video s-au asezat de ceva timp la masa greilor dintre ramurile mass-media, iar ritmul de expansiune si de inovatie le apropie scaunul de capul mesei, acolo unde troneaza momentan industria de film.

Related posts:

1. Jocuri, jocuri si iar jocuri
2. Recomandari (2)
3. Vampirii si setea de bani

Ca la fiecare inceput de an, dupa ce umezesti cu limba la mina creionului chimic de dupa ureche si tragi bilantul, inginereste, pentru anul care te-a pupat de ramas-bun, incepi sa iti creionezi lista motivationala de wishful thinking pentru ce te-ar coafa sa faci bine in anul proaspat ca freshu` de portocale. De regula, cand ai avut un an in care te-a improscat vidanja din orice pozitie de Kama Sutra, iti carabanesti in cap si te aglomerezi de toate planurile si nazuintele posibile. De multe ori, esti atat de confuz incat nu stii cu ce sa incepi, care e ierarhia de prioritati. Si din bulibaseala asta, mai trec inca 365/366 de zile si tot praf inchei si anul in curs. Pai se poate asa?

Nu se poate. Din setul de planuri facut la inceputul anului trecut nu mi-a ramas decat un pumn de cenusa scurs agonizant printre degete. Asa pentru tot ce e de facut anu` asta, am sintetizat si am gasit un concentrat de formula, ca un cub Knorr: sa-mi bag mintile in cap! E cel mai usor asa. De fiecare data cand o sa intervina autosugestia asta, o sa ma “programez” automat sa mai rezolv ceva ce statea atarnat de mult timp. Si o sa mearga!

In rest, sa am portofelul gros ca o Biblie, ceea ce va doresc si dumneavoastra. Pe partea de pasiune extra-curriculare, o sa-mi trimit doi pitici de pe creier la culcare: blogul de nisa vine in februarie, iar undeva prin mai voi pune umarul la o organizare de evenimente specifice. Mai ramane un pitic netrebnic de pus la colt. Pe ala, insa, il voi rezolva pe termen sustenabil de maxim 5 ani.

Si bineinteles sa ma tina fizicu`, organismu` si sanatatea. Imi urez succes, anul asta imi miroase a an decisiv sa revin pe sinele de unde am deraiat cu ceva timp in urma.

A, si la cererea instinctiva a publicului care ma cauta cu link-urile de pus in raft, voi spori continutul sa creasca intr-un an cat la altii in sapte ca Fat-Frumos.

Mmm, am lasat articolul fara momeala Voi ce va propuneti frumos pentru 2012?

No related posts.

Sisu, Cedr2yk, Pacha Man, Dragonu`, sau in 2 cuvinte, Haarp Cord. Cred ca Cedrea a ales numele trupei, ca lui ii place de regula sa urle intens la cei aflati la putere. Albumul se numeste “Dragoste sau Frica”, iar “Titani” in colaborare cu CTC e ca un buldozer care sapa nemilos in fundatia cu competitori.

Ma intorc la Raku, are doua albume pe 2011, deci cinstim si “Emite Semnale” si dam partea leului la “Cautand” in colabo cu Ombladon:

Praetor s-a apucat serios de facut treaba, a urmat traseul cu constanta si a revenit si anul asta cu un album, “Restul pastreaza restul”, de unde ascultam “Hiroshima”, instrumental lucrat de maestrul Keri:

Dupa 2 ani in Olanda unde a invatat meserie pentru productie, Subsemnatu a venit inapoi in tara, unde, dupa alti cativa ani si niste grame trecute peste el, a scos “Nu strica muzica”, dam spre ascultare remixul in mod extended play, de la piesa cu acelasi titlu, tovarasi de microfon C.I.A., Estrada si Stripes:

Subcarpati e definitia de rap cu influente etno, hibridul castigator, Bean a gasit calea prin care pot digera muzica populara, iar anul asta a mai gasit o cale, “Culese din cartier Vol. 1″, unde folclorul s-a reinventat prin osmoza cu genuri de muzica cu care n-ar fi avut in veci nimic in comun, ca de exemplu, muzica electronica, aplauze pentru initiativa si pentru idee, numa` ca nu stiu ce sa aleg din playlist…mergem pe felia “emo”:

Spre deosebire de Puya, reincarnarea lu` T-Pain.ro, Sisu si-a vazut de treaba si a evoluat, si asta s-a vazut din ce a scos din 2009 pana in prezent. Albumul “Temnita Luminii” e a doua parte din trilogia planificata, care ar trebui sa se incheie cu “Marea Evadare”. Se pare ca ultima bucata va mai intarzia nitel, Sisu fiind retinut momentan cu niste treburi pe la “facultate”. Urmeaza “Stare de spirit”, Sisu liber!:

M-a traznit recent ca miscarea din jurul Specii e cumva asemanatoare cu frenezia din State din jurul gastii Odd Future Wolf Gang, in rest, baietii si-au croit calea lor in hatisul muzical romanesc, “Usile, Vol. 1″ va prezinta “Vezi”, bucata solo de-a lu` Chimie:

De pe “Inspectia Tehnica Periodica” de la Deliric1 alegem cumva previzibil piesa reprezentativa, “Negru”, insa conceptul din spate era neatins pana la Del, si, apropo, sunteti niste crestini urati:

In privinta lui Cheloo as avea multe de scris, ca rezumat simt ca Parazitii isi pierd stralucirea pe masura ce trece timpul, nervul si zvacul de odinioara devine din ce in ce mai absent. Spun asta cu un regret adanc, fiind fanul care le-a memorat cel putin o mie de versuri, dar care s-a oprit de la “Slalom printe cretini” incolo. Pentru perioada lor de glorie, 2001-2007, “Slalom printre cretini” a sunat ca un cantec de lebada pentru ce a reprezentat trupa Parazitii. In fine, ma ia nostalgia inoportun. Cheloo a dat drumul la albumul solo nr. 3 “Celcareuraste”, in martie, anul asta. “Act 1″:

Deocamdata cam atat. Daca e sa fie inca si partea a doua, ramane sa mai scotocesc prin colectie. Sa ascultati cu placere.

Related posts:

1. Top 20 de piese romanesti 2011 – partea a II-a
2. Top 20 piese 2011 – partea a II-a
3. Top 20 piese 2011 – partea I

9. La cum pornise din block-start-uri, J. Cole se anunta ca pretendent la tronul pe care sta cel mai bun rapper din aripa tanara. “Cole World, The Sideline Story” a avut reactii amestecate. Se asteapta urmarea. Pana atunci, dintre piesele ce ies in evidenta, ar fi de ales “Lost Ones”, pentru perspectiva unica in care e abordata personificarea tipei care ramane insarcinata pe neasteptate si e pusa in fata dilemei: avort sau nastere? Dar urechea mea vrea si instrumental solid, asa ca mergem pe mana “God`s Gift”:

8. Stoupe a plecat de la Jedi Mind Tricks. Vinnie Paz l-a readus in trupa pe Jus Allah, care pare o copie fidela a stilului de a livra a tovarasului sau alb. In fine, baietii au incercat sa suplineasca absenta amprentei definitorii pe care si-o lasase Stoupe la productie. In mare le-a reusit. “Violence Begets Violence” si “Design in Malice”, la butoane Mr. Green:

7. XV nu a “explodat” inca in atentia publicului anul asta. Baiatul o merita din plin, merita mai multa apreciere si recunoastere. In asteptarea albumului de initiere, ne-am incalzit cu un mixtape “Zero Heroes”, de pe care prezentam “Textbook Stuff”:

6. Childish Gambino a ales trendul invers. E un actor/rapper nu rapper/actor. Pe langa asta mai face si stand-up-uri si e si autor. Si a decis sa isi faca intrarea in lumea hip-hop cu “Camp”. Albumul suna aparte, si “Bonfire” are un beat spasmodic, de-ti vine s-o dai in epilepsie cand il simti. “I made this beat retarded, so I`ll call it a slow jam/ You can fuckin` kiss my ass, human centipede”:

5. Cu toate ca Atlantic Records l-a mutilat pana l-a facut aproape de nerecunoscut, F.U.B.A.R., “Lasers”, al treilea album al lui Lupe Fiasco mai beneficiaza de ceva diamante in namol. Ca de exemplu, “All Black Everything”, unde ni se imagineaza o lume ideala, libera de rasism si de faptul ca sclavia ar fi existat vreodata. Bine, Lupe duce gandul mai departe dar nu ma bag:

4. Desi consider ca No I.D. si-a cam stricat beat-urile pentru un rapper care mi se pare “more gimmicks, less substance”, albumul de debut al lui Big Sean “Finally Famous” a produs un hit monstru estival “Marvin Gaye &Chardonnay”, “this is the fuckin` anthem, get it? the fuckin’ anthem”. Toata S.U.A. a fredonat “hol` up, hol` up, hol` up”:

3. Dupa 3 ani de pauza, Game, fostul The Game, stiti voi, ala cu fluture, stea, tarnacop, cal cu manere, L.A. etc. tatuate toate pe fata, una peste alta, a scos The R.E.D. Album ( Red, de la culoarea celebrilor Bloods din L.A., din randurile carora Game se pretinde a fi, desi mai zice ca poate fi si Crip, dusmanii de moarte ai celor din Bloods, imbracati in albastru, depinde de imprejurari, asta da membru adevarat de banda ). In fine, albumul e binecuvantat de unul dintre cele mai tari intro-uri auzite vreodata, “The City”:

2. Anul asta s-au purta visele. Looptroop cu “Professional Dreamerz”, Common cu “The Dreamer, The Believer” sau CunninLynguists cu “Oneirology”. Din nou, un album ignorat dar care mi-a ramas la inima. Onirologia e stiinta care se ocupa cu interpretarea viselor. “Darkness ( Dream On)”:

1. Aceasta masina de hip-hop neobosita care scoate materiale pe banda rulanta, cu o etica de munca remarcabila, Statik Selectah, si-a facut rondul si in nume personal si a venit cu “Population Control”. De aici, dupa o selectie riguroasa, extragem “Black Swan”. Statik a strecurat in spatele kick-urilor si a snare-urilor un sample genial care te inunda de melancolie. In plus, sa auzim si doua voci feminine in this men`s world, Rapsody si Nitty Scott, MC:

A ramas un maldar serios de piese pe dinafara, dar am scris si am pus si eu in functie de cum mi-a venit la mana. Data viitoare trecem la topul romanesc. Enjoy!

Related posts:

1. Top 20 piese 2011 – partea I
2. Top 20 de piese romanesti 2011 – partea a II-a
3. Top 20 de piese romanesti 2011