“Cretinisme” din copilarie

Am fost cu totii copii, mai sanatosi sau nu la mansarda. Mai zgubilitici, mai retrasi, mai vulcanici, mai rasfatati, mai maltratati. Scapati din lesa sau tinuti in zgarda de catre parinti. Si pentru o minte la care nu aparusera inca primele semne ca ar da in parg, ne-am dezvoltat tot felul de ocupatii si obiceiuri mai fistichii. La naiba, am auzit si de copii care isi mancau propriile fecale. Ma scuzati daca luati masa in timp ce lecturati. Si nu aveau nimic in neregula la tartacuta. Pur si simplu.

Eu de exemplu am fost un copil destul de linistit. Pe cocoasa mi-am luat-o foarte rar de la parinti. Au stiut sa ma creasca fara sa apeleze la desfacutul curelei si altoitul fundului. Tin si acum minte cam si cum ar fi fost ieri, ultima palma luata peste ceafa de la taica-miu. Era pe 23 august 1996. (am o fixatie de neinteles pentru a retine anumite date cu evenimentele corelate, nu ma intrebati de ce memorez chestii de genul.). Insa, aveam si eu setul meu de preocupari bizare. Iar unele puteau parea chiar si un pic sadice.

Crescand la tara, ca arsenal de fauna, nu am avut decat gaini, porci si un caine. Si niste oi, dar alea au fost vandute cand eram inca mic. Pentru a-mi epuiza surplusul de energie si de neastampar, le-am pus gand negru la oratanii. Ani intregi le-am alergat prin toata curtea. Le speriam si le alungam de pe cuibar, le scoteam seara din poiata cu batul, le prindeam si le aruncam in sus si ma amuzam ca idiotul sa le vad cum se busesc de pamant, in special alea mai trupese, mai grase. Cred ca operatiunea se chema zburatacire, daca nu ma insel, un fel de fitness fortat, intr-un lagar cu gimnastica nedorita.

M-am calmat si am realizat cat de rau le fac bietelor oratanii abia dupa ce am reusit sa omor o ratusca prin inecare. Am bagat tot randul de ratuste intr-un butoi in care se colecta apa de ploaie de pe casa bunicilor si le-am tot invartit prin apa si scufundat, pana cand una dintre ele a iesit inerta la suprafata. Si, pe loc, am avut un fel de epifanie. Am izbucnit in plans, le-am scos din apa, am incercat sa le usuc. Pe langa socul propriu-zis, m-a mai prins si maica-mea in flagrant cu ratusca moarta in mana. Nu stiam ce sa fac cu ea. A stiu maica-mea in schimb ce sa faca cu mine. Mi-a carpit doua perechi sanatoase de palme, insa s-a oprit din corectie, vazand cat de speriat si ingrozit eram de ce facusem. Dupa experienta asta nasoala, am renuntat la alergat gaini sau alte pasari prin ograda. Da, stiu, am fost un monstru cu fata de copil.

Cand am mai crescut, mi-am mai dezvoltatun obicei bizar. Eu ii ziceam “pufait”. Nu, nu de tigari, ci datorita sunetelor specifice pe care le scoteam pe gura. Cum sa va explic. Imi imaginam, de exemplu, ca am o echipa super-smechera de fotbal si le cream un traseu prin toate fazele de competitie in minte pana ajungeau sa castige toate trofeele importante din lume. Imi imaginam meciuri intregi, cu faze spectaculoase de poarta, goluri fabuloase, faulturi, lovituri libere, tot tacamul. Si in timpul asta, ma plimbam incoace si incolo, gesticuland si pufaind. De la distanta parea ca as avea niste lampi care imi filau la instalatie, pentru mine era doar un remediu sa omor timpul, sa-mi combat plictiseala. Si m-am pufait cativa ani buni.

Cu timpul, am renuntat la comportamentul si la apucaturile copilaresti. Singura “relicva” ramasa totusi e plimbatul prin camera cand ascult muzica. Nu pot sta locului, pur si simplu, mai ales cand nu am nimic de facut efectiv. Ma invart de colo-colo de parca as ara transee. Cand eram mai tanar, imi si miscam degetele in rastimpul asta, de parca as fi semanat boabe pe camp. L-am reprimat cand au inceput sa faca misto colegii de camin din liceu. Insa fataiala pe fond audio inca nu mi-a iesit din sistem.

Voi ce metehne si apucaturi mai neortodoxe ati avut cat timp ati fost mici?

Nu avem articole asemanatoare deocamdata

15 Comentarii la ““Cretinisme” din copilarie”

  • :))
    Cand eram de vreo 3-4 ani am luat si eu boboceii de gasca, misiunea Kill the goose probabil.
    Eu nu mai tin minte treaba asta, dar mi s-a povestit ca ii grabeam impingandu-i de la spate, eventual pe sistemul Un sut in fund e un pas inainte. Si nu stiu de ce sau cum, dar cand m-au gasit, sugrumam boboceii si ii intrebam: “Moi tu sau te omoi eu?”
    In schimb tin minte ca vara eram la bunici si aruncam pisica pe casa, care era invelita cu tabla si automat tabla era fierbinte, era foarte distractiv dansul pisicii. :D

    Iti place comentariul? Thumb up 0 Thumb down 0

    [Reply]

  • In general am fost chiar cuminte. Pe cand stateam la bloc aveam un fix, murdaream hainele puse la uscat in uscator (era o camera separata unde cine prindea isi punea rufele la uscat) si cand inca erau umede eu cu inca un prieten le murdaream cu ce prindeam. In ziua cu pricina le-am dat cu ciment(praf) si am fugit insa ne-a vazut femeia pagubita si cum necum m-a prins si m-a dus de urechi acasa. A fost prima si ultima bataie luata de la mama si de atunci m-am lasat de “sportul “asta :))

    Iti place comentariul? Thumb up 0 Thumb down 0

    [Reply]

  • cu totii am facut prostii cand eram mititei… cica pe mine ma gaseau tot timpul cu mainile intr-o chestie cu apa … pentru animale(pasari)

    Iti place comentariul? Thumb up 0 Thumb down 0

    [Reply]

  • Acuma sa nu para ca zic ce ai zis si tu (stiu ca asa pare) , dar si eu am reusit “performanta” defecta de a omori niste boboci de rata nevinovati care abia iesisera din ou cu o zi inainte.

    Iti place comentariul? Thumb up 0 Thumb down 0

    [Reply]

  • Eu aruncam in gaini cu ciucalai pana ce la un moment dat am nimerit o gaina`n cap si somn de voie si-a luat gaina. Nu, nu o omorasem dar o ametisem asa de rau incat cazuse nemiscata. Aveam o problema cu gainile..altadata suparam closca cu pui ca imi placea cand ciupea si se umfla pazindu-si puii. Eram cretin. Si acum sunt probabil..

    Iti place comentariul? Thumb up 0 Thumb down 0

    [Reply]

  • Eu tin minte cad nu m-au lasat ai mei afara si de ciuda am aruncat toate proviziile de pe balcon (morcovi, cartofi etc) .
    A-ti auzit de bataia porcului cand a rupt lantul?!
    Cam asa ceva s-a intamplat cu mine.

    Iti place comentariul? Thumb up 0 Thumb down 0

    [Reply]

    cojan SWEDEN Google Chrome Linux Reply:

    @Marian
    In loc sa fie bucurosi ca mananci sanatos, ei te bat? :))

    Iti place comentariul? Thumb up 0 Thumb down 0

    [Reply]

  • pf… ce de-a amintiri impartaseste lumea pe aci… Apropo, vad ca n-ai scris niciun post despre blogmeet-ul de vineri… Am vazut ca te-ai trecut si tu pe lista pe acolo… Puteam sa jur ca ai sa scrii pe blog despre el :)

    Iti place comentariul? Thumb up 0 Thumb down 0

    [Reply]

    Andrei Bibire ROMANIA Google Chrome Ubuntu Linux Reply:

    pai regula e sa se scrie pe urma, la cald, cateva randuri de “multumire” pentru ca ne-au gazduit baietii, e postbuzz :)

    Iti place comentariul? Thumb up 0 Thumb down 0

    [Reply]

    Iulian Lita ROMANIA Mozilla Firefox Windows Reply:

    @Andrei Bibire, da, dar daca scrii inainte, poate cu ocazia asta mai afla cativa bloggeri de intalnire si se aduna mai multi…. daca tot dau pizza si bautura gratis aia de la Mamma Mia, macar sa dea serios, nu?:D

    Iti place comentariul? Thumb up 0 Thumb down 0

    [Reply]

  • Da, e reconfortant sa vezi ca nu ai fost singurul copil cu astfel de impulsuri. Mersi de confirmare!

    Iti place comentariul? Thumb up 0 Thumb down 0

    [Reply]

  • Da, tristute sunt amintirile astea din vremea cand mintea nu e inca parguita, cum zici tu. Si, din pacate, cred ca cu totii le avem.

    Iti place comentariul? Thumb up 0 Thumb down 0

    [Reply]

  • COIncidență mai mare nu se poate.După ce că avem același nume,și mie mi s-au întâmplat întocmai fazele cu lichidarea rățuștii și cu pierderea orelor imaginând meciuri fabuloase de fotbal.E ceva necurat la mijloc… :))

    Iti place comentariul? Thumb up 0 Thumb down 0

    [Reply]

  • Se pare ca multi dintre noi am avut o problema cu puii de gaina si bobocii de rata sau gasca.

    Cand eram mic si vara stateam la casa bunicilor, obisnuiam sa “pazesc” puii din calea pisicii, ascunzandu-i in cutii de conserve. Din nefericire, ultima data cand am aplicat aceasta procedura, cativa dintre ei au avut un sfarsit tragit.

    Mi-am luat o bataie serioasa si se pare ca m-am calmat.

    Iti place comentariul? Thumb up 0 Thumb down 0

    [Reply]

  • Intr-adevar cred ca toti cei care am akut bunici la tara avem cate o amintire legata de gaini/pui. Mie imi placea sa imbrac gainile cu haine de-ale male si apoi sa ma uit la ele cum se chinuie sa se dezbrace:))

    Iti place comentariul? Thumb up 0 Thumb down 0

    [Reply]

Comenteaza, daca te tine...