Andrei Bibire

N-as fi scris postul asta, daca nu m-as fi uitat recent la “Funny People” cu Adam Sandler si Seth Rogen. De fapt, m-am uitat pe jumate, ca l-am inchis, scarbit de la mijloc. E, probabil, prima “comedie” urmarita incruntat. Rar mi-a mai trezit un sentiment de mila/frustrare un scenariu cu asa pretentii patetice de umor. Asa de slab incat a reusit sa puna niste actori, destul de talentati de felul lor, intr-o ipostaza stinghera de elefant intr-un magazin de portelanuri. Si mai induiosator e ca cine a scris porcaria aia, a zis ca ia pontul daca il umple cu tot felul de aluzii si referinte sexuale. A sarit din lac in put.

Si nu doar filmul respectiv e la pamant. Pe partea de comedii, cam tot ce a iesit in ultimii doi ani ( ma refer la ce am vazut eu ) sucks ass. Nimic notabil, scenarii dezlanate, poante rasuflate si limbaj licentios cat incape. Nu stiu de ce au inceput toti sa faca filme cu strategii din astea ” Daca bag niste replici cu ass, pussy, cunt, fuck, dick, cocksucker, imi iese macar sa imi recuperez investitia pe film”. Poate e pe gustul americanilor, dar ma intreb si eu, cat le mai trebuie? Nu se poate realiza o comedie de Doamne ajuta oare si fara ca, cel putin jumate din replici sa fie despre futut? Se poate, dar, pana la urma, momentan, asa se scrie reteta ieftina a succesului.

Trist. In ritmul asta o sa ajungem sa plangem la comedii. Sa le plangem de mila celor care au fost intr-atat de cretini incat sa creada ca servim orice basina de film si ne pierdem timpul pretios din viata, urmarindu-le ineptiile de pelicule.

In afara de calitatea evidenta de mijlocitori, intermediari ( cu sau fara comision, depinde de cat de mult nu poti sa vezi padurea de copaci ), manastirile ( si bisericile, dar nu ma refer la ele prin prisma subiectului articolului) mai au si alte functii. Nu vorbesc de calitatea de obiective turistice. Multe manastiri, ca forme de autogospodarire si de centre de economie inchisa ( dar nu dirijata sau centralizata, pentru ca nu se pupa cele doua ideologii specifice ) trebuie sa isi autointretina cele cateva suflete ratacite, care inca mai bantuie pe acolo. Asa ca, din pamant, din piatra seaca, multe s-au transformat in adevarate microferme, cu septelul si serele de rigoare.

Asta e necesar totusi, cu toate ca donatii grase se fac, iar duhovnicii agata regulat diverse spagi “divine” ( ca sa intre in contact mai cu spor cu Domnul de sus, de parca chiar ar ajuta asta pe donator ) deghizate in pomelnice si alte “contracte” de rugaciune pentru sufletele noastre atotpacatoase. Dar, pana la urma, si preotii e oameni si tre sa mananca si gura lor o paine. Din moment ce n-am ajuns inca in vreun post de CEO manastiresc, n-am de unde sti daca le sunt suficiente resursele de bani ( supranumiti de altfel “ochiul dracului” in argoul crestin ( sic! ) ). Dar urmatoarea schema de afaceri infloritoare mi se pare perversa.

E vorba de traficul cu tot felul de chinezarii ieftine ( ups, pleonasm intentionat! ) practicat in orice centru de chemare al ajutorului de sus. Stiti despre ce e vorba. Cu toate ca se leapada de orice chestie legate de bani, ca deh ei, au alte prioritati mai nobile, pochii au prins nisa de turisti evlaviosi si le prezinta marfa ca la piata.

Bine, hai sa zicem ca lasam la o parte cartile si casetele de muzica religioasa. Dar o iconita cu leduri sau un Hristos de plastic ordinar te fac sa te simti cu adevarat pazit de rele, nu? Nu conteaza ca sunt niste kitsch-uri penale, oricum, toate sunt “sfintite” si automat au primit harul Domnului asupra lor, cu TVA deductibil.

Hai sa fim seriosi. Ce natie de valoare pot avea asemenea produse scoase pe banda rulanta, standardizate, exact cum a facut Henry Ford cu masinile, modelul Ford T, prima oara. Orice scoti si vinzi in procedeul asta, isi pierde automat presupusa “incarcatura” celesta si devine un simpul obiect fad, de prost-gust. Dar strategia e buna, lumea le cumpara de suveniruri pretioase si le plaseaza pe unde pot prin casa, sa fie impacata cu gandul ca si-a facut datoria…”sunt sigur cumva ca, daca am cumparat acest minunat crucifix din panza, am ajutat manastirea, implicit, se ingrijeste Dumnezeu si de mine”. Bravos, natiune! Iar imi vine cu ocazia asta in minte ce spunea un filosof roman despre Dumnezeu, ca la cate rugi si cereri primeste pe secunda,cel mai probabil ca i s-a acrit pana acum de oameni ca de mere padurete, de la atata cersit. S-a plictisit de noi.

In fine, n-are rost sa cobim, sa vorbim de rau, sa-i banuim pe preasfintii de interese prea mercantile pentru haina lor preoteasca. Sa ne bucuram in schimb ca avem o noua rasa de IMM-uri, o noua specie de SRL-uri: MRL-urile – Manastirile cu Raspundere Limitata.

Ia spuneti, ce v-ati luat voi dragut ultima oara, de la o manastire din asta, stil supermarket?

Din februarie 2001, Google aka Big G a facut o serie de achizitii extrem de interesante. Baietii de la scores.org au facut un research si au creat o imagine in care explica fiecare achizitie in parte si motivul pentru care a realizat respectiva achizitie.
Din tabelul respectiv observam ca cea mai scumpa tranzactie efectuata de Google a fost achizitia Doulbleclick cu 3,1 Miliarde de dolari, urmat de Youtube cu 1,65Miliarde $.
Smecher…
Dar va las cu imaginea promisa:

Da-ti click pe imagine pentru a vedea toate achizitiile.
Via Scores.org

Americanii si-au aruncat singuri in aer WTC si o bucata de Pentagon. De Casa Alba nu au avut tupeul sa se atinga. Israelul vrea sa inghita incet-incet toate teritoriile din spatiul palestinian. Michael jackson nu e mort, de fapt. Lumea e condusa de o mana de bancheri malefici care invart pe degete apropate toate finantele mondiale…

Lista continua. Toate sunt bagate sub umbrela generic denumita “teoria conspiratiei”. Sunt doua tabere cu doua versiuni. Aia oficiala care, al dracului, intotdeauna pare cusuta cu nitica ata alba. Lasa teren pentru interpretari. Si aici apare cealalta tabara, contestatarii, cei care se apuca de impletit noduri in papura. Si apar mii si mii de versiuni pentru ce s-a intamplat “de fapt”.

Cate bordeie, atatea obiceie, cati oameni, atatea pareri. Devine frustrant la un moment dat. Atatea puncte de vedere sustine cu n argumente. Ce sa mai crezi, fratele meu? Devii confuz. Aia zic ca e asa si asa, altii zic, nu, e total altfel. Si paranoia infloreste, si oamenii barfeste…

Asa ca de ce nu sa pun si eu niste paie pe foc? Urmez structura logica de nastere a unei teorii a conspiratiei si rasar cu o intrebare: Dar, oare nu tot noianul asta de teorii ale conspiratiei e lansat doar ca sa ne intretina nedumerirea si ridicatul din umeri? Si, in timpul asta, cei vizati isi vad linistiti de treaba? Pentru ca, pana la urma, nu am auzit de nici o teorie de genul asta sa devina realitate, fapt concret, acceptat si de autoritati, guverne, mari magnati si alte entitati ce intra sub lupa acestor presupuneri alarmiste. Deci, pana la urma, care le e rostul acestor supozitii?

De vreti sa va imbogatiti cultura cu conspiratii, comploturi, paranoia, idei alarmiste, va recomand site-ul asta. Slava Domnului, aveti de unde sa va panicati.

Se spune ca pe lumea asta sunt trei subiecte fierbinti pe marginea carora trebuie sa ai grija ce vorbesti: religia, politica si…fotbalul. De ce a ajuns acest sport in care se alearga frenetic dupa o bucata de piele de-a lungul a o ora jumate asa de popular si naste atatea invidii si dispute, n-as putea sa ma pronunt. A devenit insa sportul-rege si a luat lumea pe sus. Inclusiv la noi.

La noi insa nu se poate vorbi de fotbal in adevaratul sens al cuvantului. Mai putin talent, dar circ cat incape. Viata extrasportiva a fotbalistilor autohtoni sau a astora straini e descrisa cu lux de amanunte, combustibil etern pentru tabloide si “ziare de sport”. Asa-numite derby-uri, a caror realitate concreta paleste in fata obositoarelor si permanentelor discutii de pe marginea meciului si a contrelor ce zboara in aer intre membrii taberelor rivale.

Calitate la nivelul jocului…prea slaba pentru un scandal atat de mare. Centrele de juniori sunt praf, de transferuri se invart niste bani, dar subtire fata de Occident. Cand scoatem capul afara, atat la nivel de club sau la nivel de nationala, ne facem de ras. Mai avem din cand in cand cate o sclipire, un joc memorabil prestat ( sau cum ar trebui desfasurate toate de fapt ). Atunci ne impaunam nevoie mare ca niste curcani ingamfati si deja nu ne mai ajunge nimeni la nas. Pe urma ne-o luam iar pe cocoasa de la vreo anonima si ne afundam din nou in mocirla mediocritatii.

Poate ar fi mai bine daca:

- patronii din fotbal si-ar vedea de treburile lor in liniste si nu s-ar agita pe la TV si prin ziare, nu s-ar mai lua in gura cu alti patroni artagosi, nu si-ar mai baga nasul in formarea echipei, nu-i asa, ciobane, nu ar mai unge arbitrii cu tot felul de cadouri dosite prin valize.

- fotbalistii s-ar concentra pe viata sportiva in sine, nu pe trasul de naveta de bere, uischeanul pe gat si manechinul pe cosor seara de seara. Si daca n-ar mai adulmeca doar banul din contract exact ca un copoi de paza, transformandu-se in mercenari.

-arbitrii n-ar mai fi asa de cretini si de coruptibili.

- Nasu` si Corleone si-ar da odata demisia de la forurile din fotbal si si-ar vedea in tacere de pensie si batranete.

Asta in mare ar fi solutia. Dar suna asa de bun-simt, incat tine de domeniul fantasticului sa se intample la noi. Ramanem deci cu suporterii coborati din grota care se bat ca chiorii, fanii care se injura cu spume pe forumurile ziarelor, avem televiziuni dedicate doar fotbalului care bat apa in piua toata ziulica in legatura cu orice rahat de subiect, stiri sportive in gen tabloid, bla, bla, bla. Si de fiecare data cand se mai face cate o performanta in alt sport, se scarmana stirea la repezeala pana se zvanta si pe urma ne intoarcem la oile noastre din fotbal. Si apropo de oi, Gigi, pleaca din Ghencea!

Exista multe reguli, de natura celor enuntate prin tonele de carti self-help, despre ce pasi trebuie sa urmezi ca sa ajungi un blogger cunoscut, apreciat, cu pareri respectate, chiar un trand-setter in materie, si altele. Ca respectam sau nu litera cartii, depinde de fiecare in parte. E normal si de bun-simt sa socializezi cu comentatorii tai, mai ales daca simti nevoia sa intervii in discutii si sa clarifici/ironizezi/pui la punct etc. La noi, exista insa o specie aparte de bloggeri, cei care “te iua la trei pazeste” si cei care nu au rabdare sa stea la taclale cu tine daca nu le impartasesti punctul de vedere. Sa dam doua exemple mari si late:

1. Zoso . Cine nu a auzit de el? E unul dintre cei mai vechi bloggeri romani, cu circa 5 ani la activ. Si-a construit un adevarat brand, un public fidel in numar mare, o posibilitate de a se intretine din blogareala. Cu fanii i-au venit insa, ca o contrapartida fireasca si dusmanii. De care pare obsedat. Ergo, are doua modalitati de a trata cu cine crede el ca nu il are la inima. Ori ii raspunde in doi peri, de obicei jignitor, ca e prost/imbecil/tampit/ma-sa-i curva s.a.m.d., ori ii sterge commentul ca sa nu isi mai bata capul. El sustine ca s-a saturat de atatia cretini in jurul lui si nu mai are rabdare sa trateze pe larg cu fiecare dintre ei in parte.

Personal, nu am nimic cu el. Nu il urmaresc in speta pentru ca scrie de obicei articole scurte si foarte scurte, ca si cum i-ar fi lene, stiind ca este citit din inertie, mai mult de pe baza popularitatii lui. Dar de fiecare data, cand mai intru si incep sa ii numar atacurile si porcaielile din comment-uri, mi se pare ca am nimerit intr-o comedie proasta cu tigani de mahala, filmata la usa cortului. Si ma intreb, cu ce e mai special circul ieftin de de-acolo fata de panaramele de pe alte bloguri, cand se apuca adminu` sa se ia in gura-n plua cu cititorii mai carcotasi?

2. Radu de la piticigratis. Alt exemplu de blogger fara rezerve in a-l numi pe cititorul confuz sau curios retardat/tampit/idiot etc. Da, e prieten cu Zoso, de aceea nu sunt intamplatoare reactiile aproximativ intocmai la critici sau intrebari. Diferenta e ca Radu scrie mai detaliat, chiar daca cu tente de vulgaritate gratuita, si reuseste sa imi mai smulga cate un zambet din posturile lui. Insa, daca considera ca nu e dator sa-ti explice ce a vrut sa scrie in cutare sau cutare loc, te face de cacao, dar iti mai explica in doua-trei fraze de ce esti tu prost. Da, macar asta isi mai argumenteaza invectivele.

De ce am scris de acestia doi? Pentru ca reprezinta niste cazuri atipice de bloggeri de succes. Atipice, cel putin din punctul de vedere al interactiunii cu cititorii. Daca se mentioneaza ca trebuie sa interactionezi cu vizitatorii tai, nu cred ca sfatul se refera la a-ti injura si ponegri in toate felurile musafirii obisnuiti de pe blog. Totusi, cei doi continua sa aiba audienta mare si nu par sa regrete ca se comporta asa. Ceea ce naste urmatoarea intrebare: Chiar sunt cretini toti cei pusi la punct sau cei doi cauta sa-si mentina nivelul de scandal si controversa la cote apreciabile, stiindu-se ca romanul s-a nascut cu carcoteala si polemica in sange, si e avid in continuare dupa asemenea “delicatese” ieftine?

In vanzari, exista doua cutume mari si late, cu valoare de legenda sau doar partial verificata. Prima, ca sa fii un vanzator bun, trebe neaparat sa crezi in produsul pe care il vinzi, altfel nu iti iese pasienta. Ma refer la produse sofisticate, gen o asigurare de viata, unde trebuie sa detii cunoasterea in profunzime a produsului cu tot cu avantaje, beneficii, nu la ceapa si mararul vandute in aer liber, intr-o piata. A doua cutuma, e ca femeile, mai ales alea care arata bine, stau deasupra barbatilor ( asta nu e neaparat rau ), ca dealeri de servicii, in speta din alea financiare.

Acum, sa le luam pe rand. Sa crezi in produsul respectiv. Sunt de acord partial. Nu cred ca e o conditie sine qua non. Am cunoscut diversi indivizi care, cu cel mai larg si inocent zambet pe fata, iti bagau pe gat diverse lucruri de ajungeai sa zambesti multumit si satisfacut dupa ce se incheia targul. Te simteai de parca ti-ai fi facut tie o favoare, asa de frumos erai mintit in fata. Am intrebat odata pe o astfel de persoana, care se ocupa cu din astea, daca el si-ar cumpara produsul respectiv. De data asta, cu un zambet perfect sincer, mi-a spus ca nu. Dar el nu tine cont de asta, el stie ca poate sa imbarlige omul si ii poate sta pe cap pana acesta cedeaza si accepta. Parerea lui era ca e de luat in considerare mai degraba flerul si talentul tau de a i te baga clientului sub piele, nivelul de empatie, atribute de ordin psihologic, decat parerea ta vizavi de ce si cum vinzi.

Pentru a doua regula nescrisa, e adevarat, femeile sunt mai multe pe felie in vanzari. Asta nu inseamna ca au neaparat si rezultate pe masura. Intr-adevar, daca iti poate crea un climat de familiaritate, sa para abordabila si pentru alte aspecte, esti mai inclinat sa pui botul la ce ofera, asa din spirit de galanterie. Poti sa iti permiti si mici glumite, gen ” Domnisoara, aveti ceva pe decolteu.” “Serios, ce anume?” “Ochii mei” ), ce flirt de cacat pe tine. Dar, pe de alta parte, luand in serios milenara raca si invidie inconstienta dintre femei, unei doamne, zic eu, i se vara mai degraba in suflet un domn serios, chipes si profesionist.

Asa ca, unde e sparla? Se poate si fara regulile si conditiile astea sau nu? Opinia publica ce zice?

Am purtat o discutie destul de interesanta ieri cu prietenul Grimcris. Am dezbatut mai multe subiecte dar unul dintre ele mi-a starnit un interes aparte. Acela fiind Twitter. Totul a inceput cand a zis ca are 600 de followers si primeste cate 15-20 de vizite de pe twitter zilnic. Am zis ca nu e rau, avand in vedere ca persoanele alea care intra de pe Twitter chiar o sa citeasca articolul respectiv, fiind deja momiti de titlul articolului, si sunt mari sanse sa lase un comentariu.
Replica mea: “Nu inteleg frate care e faza asta cu twitter! Am incercat, chiar am incercat sa il folosesc, sa vorbesc tot felul de prostii, sa dau retweet, sa urmez link-uri recomandate de altii si tot ce se poate face pe twitter. Dar nu m-am adaptat! Nu-mi place! Nu-l suport!”
El mi-a zis ca intr-adevar nu e pentru oricine si mi-a promis ca o sa scrie un articol pe aceasta tema. A incercat si ieri sa ma lamureasca intr-un fel dar nu prea m-am lasat induplecat asa ca astept articolul cu mare interes.
Nu pot sa stau pe twitter, nu imi place, nu il suport, nu suport sa fiu constrans la 140 de caractere. Si ma mai enerveaza faptul ca daca scrii un tweet de 140 de caractere nu poate da nimeni Retweet fara sa scoata cateva caractere din tweetul original. Now, that’s fucked up!
Voi ce ziceti? Va place Twitter? Daca da, de ce? Daca nu, de ce?

Wow, ce am dat-o in bara de data asta. Nu am mai scris de…. nici nu mai stiu de cand.
Am zis sa incep cu o noua recenzie de site pentru thorvscata.wordpress.com si cum ma uitam peste ce “scrie” el acolo am observat ca omuletul este ateu, sau cel putin asta zice el. Asa ca am zis sa las putin recenzia si sa scriu putin despre asta. Despre ateism, religie, crestinism….etc.
Ce e ala ateism? Poi ateismul neaga existenta oricarei divinitati. E atat de simplu. Nu sunt prea multe chestii legate de acest subiect decat cateva motive pentru care existenta divinitatii este nenecesara. Atat. Si nimic mai mult…
Pozitia mea in toata chestia asta e, insa, putin mai complicata. Am dezbatut subiectul acesta si cu Andrei, dar de fiecare data ajungeam la acelasi deznodamant: el intreaba si eu imi expun parerile. Eu sunt un om putin mai cerebral, mai exact si ma bazez pe logica. Crestinismul nu are logica. Deloc. Zero barat…De ce? Poi, adica crestinismul a convins oamenii ca in ceruri este un om invizibil care te priveste in fiecare secunda, minut, ora, zi si saptamana din viata si isi noteaza toate chestiile bune, dar mai ales naspa care le faci. Sa zicem ca pentru oamenii din anii 200-300 merge chestia asta pentru ca pentru cerul era chestia aia albasta de deasupra noastra si nu stia nimeni ce se afla dupa aceasta chestie albastra. Dar noi stim de ce e cerul albastru si mai ales stim ca “in ceruri”(extrem de din topor mi se pare expresia asta) nu se afla decat atomi si molecule fara viata si fara putere de guvernare a vietii noastre.
Acum sa luam procesul de creare a Universului. Aici, din nou, sunt doua variante(probabil ca or fi mai multe dar vorbesc si eu despre ce imi convine, nu?): varianta crestina si varianta stiintifica.
Din punctul meu de vedere varianta crestina este, din nou, TOTAL ILOGICA. Adica cum poti sa imi spui mie ca Universul a fost creat in 6 zile + 1 bonus de odihna, cand noi stim cu totii ca acum Universul este in continua schimbare si zilnic se nasc si mor stele, galaxii si conglomerate de galaxii.
In schimb, varianta stiintifica este total logica si exista explicatii pentru toate fenomenele mai putin pentru cel mai important dintre ele – Momentul 0(zero). Problema se pune in felul urmator: de unde a venit materia asta invinita care s-a extins prin tot Universul? Nu stiu daca a mai zis cineva chestia asta dar am eu solutia la intrebarea asta: De la un Univers anterior care, in momentul in care s-a plictisit de extindere, a inceput sa se contracte pana a ajuns la dimensiunea unui singur atom si apoi BUUUUMMMM. Restul e istorie stiintifica.
Problema Bibliei. Cine as scris Biblia? Nimeni nu stie pentru ca evangheliile dupa Ioan, Luca, Matei si celalalt (pentru ca stiu ca sunt 4) au fost scrise mult dupa ce astia au murit. Insa, problema mea este alta. In anul 1 s-a nascut IIsus, corect? La nu stiu cati ani s-a botezat si apoi s-a apucat de plimbari si “miracole”: cica a transformat apa in vin, l-a inviat pe Lazar, a vindecat multi bolnavi, a hranit cateva sute de oameni cu 2 pesti si 3 paini(sau invers). Corect ce am zis pana aici? Bun, cu toate ca prin zona aia a Mediteranei de Est existau, in perioada aia cam 20 de istorici, nici unul dintre ei nu mentioneaza de nimeni pe nume Iisus si nici pe cineva care sa faca toate miracolele astea. Ciudat, nu?
In plus, povestea lui IIsus este strans legata de alte povestiri mitologice din diferite mitologii: au mai fost semizei care vindecau bolnavii, au inviat morti, au murit si au reinviat.
Pe ce se bazeaza crestinismul? Pe frica. Frica de necunoscut, frica de moarte, frica de necunoscutul de dupa moarte. Adica esti bun, ajungi in Rai, esti rau ajungi in Iad. Simplu, nu? Nu, nu e deloc simplu, din moment ce Dumnezeu este Atotbun… Adica, cum poate un zeu atotbun sa te lase sa te chinui pentru eternitate in Iad? La urma urmei omul a fost creat ca sa greseasca…
Mai sunt multe de povestit aici dar nu mai am chef.
Si acum, ca o paranteza catre recenzia ce urmeaza sa o fac “ateului” thorvscata: scrie el aici ca a visat urat si da vina pe educatia crestina. Dar totusi e un ateu, deci de sa ii fie frica? nu e ca o sa ii faca cineva ceva. Mai tarziu zice omu ca e satanist… Poi prietene daca esti satanist nu mai ai cum sa fii ateu…ce dracu’?
Hai, numai bine…
PS.: si eu sunt un semizeu…(intrebati-l pe Andrei, el stie:P) dar nu ma chinui sa vindec pe nimeni si nici sa merg pe apa. Nu de alta, dar mi-e lene:))

Isi ia bacul cu chiu cu vai sau magna cum laudae, dar asta mai rar. Vine la facultati sa se inscrie. Aproape toti de-abia asteapta ocazia asta s-o stearga din orasul natal pe alte meleaguri, sa nu-i mai toace parintii la cap zi-lumina. Nu isi bate capul cu prea multe dosare de inscriere, principiul e simplu: ori ramane la facultatea la care a intrat la buget, ori ramane la facultatea la care se duc cei mai multi, ca daca toata lumea e acolo, inseamna ca e ceva de bine.

Incepe entuziast facultatea. Isi sparge banii de acasa in primele zile, pe betii, destrabalari, femei etc. Face asadar cunostinta cu stilul de viata Student Safe Mode, in buzunare ii bate vantul, se reprofileaza pe cartofi prajiti si apa si astepta urmatoarea doza de injectie cu bani de la parinti. Putini iau taurul de coarne si se angajeaza, dorind sa se descurce singuri. Pentru restul, le e mai caldut pactul ala tacit, bati palma cu ai tai sa te intretina si pe timpul facultatii, p-orma mai vedem noi. Oricum, daca avem de unde si ne intelegem bine, ramanem atarnati de parinti cat se poate, daca nu cu banii, cu altfel de ajutoare. Mai niste alimente, mai o pila pentru job, mai lasam copiii la ei.

La facultate, cei mai multi incep lupta de supravietuire, cu Sfantul 5 ca ghid. Tremura pe la fiecare examen sa nu-l pice si pe asta, sar de fund in sus daca nu trec, fac tambalau, injura, spurca profesorii si sistemul ticalosit. La restante se duc, ori resemnati ca mai vine un an, ori cu ghearele pregatite sa se agate de orice mijloc, vecinul, fituica, hands-free-ul, telefonul. Cum canta si R. Kelly cand era student, ” I believe I can flyyyyyy, I believe I can take a fiiiiiiive.”

In timpul orelor cei mai multi ori picotesc de le cad ochii in gura, ori fac mistouri nesarate de orice vad in jur. Halal cultura. Astia care trec drept umoristi, isi castiga si o faima de pe urma asta, capteaza si atentia celor plictisiti. Aia care mananca cartile pe paine sunt priviti cu un amestec de dispret si mila. ” Ia uite-l si pe tocilaru` asta, nu-s de ce plm se chinuie asa, ca oricum, in cel mai bun caz o sa ajunga un biet contabil, pe un salariu de mizerie, si-o sa ramana asa toata viata.” De parca carcotasii astia de pe margine vor ajunge sa faca fix ce vor vrea ei in viata. Insa, hei, e varsta aia care te face sa te minti ca o sa fii capabil sa ajungi unde iti va dori inimioara, esti tanar, optimist si nepasator.

Si uite asa ii zbora anii intr-o clipita. Vede cum unii capata burse in strainatate sau pleaca sa munceasca pe perioada verii, ” Ce sa zic, mare branza, se duc repede sa isi rupa spatele ca sclavii prin straini”. Altii se baga prin ligi sau organizatii studentesti. ” Pai si eu ce fac aici, prestez ca voluntar? Ce-mi iese asa, ochii si sufletul? Neahhh!”. Altii se dau bine pe langa profesori si obtin fel de fel de avantaje. ” Futu-i in gura de lingai si pupincuristi, n-au pic de demnitate.” Altii copiaza tot pe la examene si termina cu nota maxima facultatea. ” Mama lor de trisori, se dau rotunzi ca au copiat la toate examenele si ca au ajuns studenti eminenti acum”. Nu se duce insa nimeni sa-i toarne, pentru ca, nu-i asa, nu se face, nu e colegial.

Cei mai multi o ard prin baruri si cluburi, prind radacini prin camerele de camin, jucand Counter sau FIFA, sparg seminte la colt de bloc si barfesc profii. Vaneaza doar notele, ii doare in cur de ce cunostinte dobandesc sau nu. Oricum fac facultate degeaba, dar sa fie facuta acolo. Cred ca, daca parintii lor au terminat facultatea si au fost repartizati automat pe un loc de munca, asa li se va intampla si lor. Iti dai licenta si la iesire te asteapta cineva cu jobul cald in brate, special pentru tine, exact ce ai vrut tu sa faci.

La fel ca in liceu, de-abia asteptam sa se termine facultatea. Pe urma, plangem in pumin de nostalgie ca ce frumos era. De-ar mai fi durat un pic. De la stadiul de intretinut fara griji, se trece brusc la stadiul de panica: “Deci am bucata asta de carton in mana, diploma de licenta, da? Bun, si acum ce facem?” Pai, in majoritatea cazurilor tragem iar mata de coada. ” Mami, eu m-am hotarat sa fac si masterul, doar ca, vezi e criza asta de cacat si nu gasesc naibii nimic de lucru. Nu ma mai tii tu, te rog, inca doi ani pe banii tai?”. Si parintelui milostiv, caruia i se rupe inima de tine, hahalera palmata ce esti, isi mai rupe de la gura inca doi ani sa te faca om. Termini si masterul, nu iti misti curul un centimetru sa iti faci un rost, alergi iar la babaci. “Tati n-ai tu un post liber pe la firma pe la tine, ca tot n-am gasit nimic de lucru. Doar nu vrei sa ma duc eu, student licentiat si masterizat, sa vand cartofi in piata nu?” Ba sa te duci, martalogule, ca asa ai merita!

Cam asta e, in linii mari, mentalitatea paguboasa a studentului obisnuit.Sunt bineinteles si exceptii. Acu`, n-a fost chiar asa dintotdeauna, l-a stricat si anturajul. Are si sistemul de invatamant partea lui de vina. Dar despre asta, cu alta ocazie.