Isi ia bacul cu chiu cu vai sau magna cum laudae, dar asta mai rar. Vine la facultati sa se inscrie. Aproape toti de-abia asteapta ocazia asta s-o stearga din orasul natal pe alte meleaguri, sa nu-i mai toace parintii la cap zi-lumina. Nu isi bate capul cu prea multe dosare de inscriere, principiul e simplu: ori ramane la facultatea la care a intrat la buget, ori ramane la facultatea la care se duc cei mai multi, ca daca toata lumea e acolo, inseamna ca e ceva de bine.
Incepe entuziast facultatea. Isi sparge banii de acasa in primele zile, pe betii, destrabalari, femei etc. Face asadar cunostinta cu stilul de viata Student Safe Mode, in buzunare ii bate vantul, se reprofileaza pe cartofi prajiti si apa si astepta urmatoarea doza de injectie cu bani de la parinti. Putini iau taurul de coarne si se angajeaza, dorind sa se descurce singuri. Pentru restul, le e mai caldut pactul ala tacit, bati palma cu ai tai sa te intretina si pe timpul facultatii, p-orma mai vedem noi. Oricum, daca avem de unde si ne intelegem bine, ramanem atarnati de parinti cat se poate, daca nu cu banii, cu altfel de ajutoare. Mai niste alimente, mai o pila pentru job, mai lasam copiii la ei.
La facultate, cei mai multi incep lupta de supravietuire, cu Sfantul 5 ca ghid. Tremura pe la fiecare examen sa nu-l pice si pe asta, sar de fund in sus daca nu trec, fac tambalau, injura, spurca profesorii si sistemul ticalosit. La restante se duc, ori resemnati ca mai vine un an, ori cu ghearele pregatite sa se agate de orice mijloc, vecinul, fituica, hands-free-ul, telefonul. Cum canta si R. Kelly cand era student, ” I believe I can flyyyyyy, I believe I can take a fiiiiiiive.”
In timpul orelor cei mai multi ori picotesc de le cad ochii in gura, ori fac mistouri nesarate de orice vad in jur. Halal cultura. Astia care trec drept umoristi, isi castiga si o faima de pe urma asta, capteaza si atentia celor plictisiti. Aia care mananca cartile pe paine sunt priviti cu un amestec de dispret si mila. ” Ia uite-l si pe tocilaru` asta, nu-s de ce plm se chinuie asa, ca oricum, in cel mai bun caz o sa ajunga un biet contabil, pe un salariu de mizerie, si-o sa ramana asa toata viata.” De parca carcotasii astia de pe margine vor ajunge sa faca fix ce vor vrea ei in viata. Insa, hei, e varsta aia care te face sa te minti ca o sa fii capabil sa ajungi unde iti va dori inimioara, esti tanar, optimist si nepasator.
Si uite asa ii zbora anii intr-o clipita. Vede cum unii capata burse in strainatate sau pleaca sa munceasca pe perioada verii, ” Ce sa zic, mare branza, se duc repede sa isi rupa spatele ca sclavii prin straini”. Altii se baga prin ligi sau organizatii studentesti. ” Pai si eu ce fac aici, prestez ca voluntar? Ce-mi iese asa, ochii si sufletul? Neahhh!”. Altii se dau bine pe langa profesori si obtin fel de fel de avantaje. ” Futu-i in gura de lingai si pupincuristi, n-au pic de demnitate.” Altii copiaza tot pe la examene si termina cu nota maxima facultatea. ” Mama lor de trisori, se dau rotunzi ca au copiat la toate examenele si ca au ajuns studenti eminenti acum”. Nu se duce insa nimeni sa-i toarne, pentru ca, nu-i asa, nu se face, nu e colegial.
Cei mai multi o ard prin baruri si cluburi, prind radacini prin camerele de camin, jucand Counter sau FIFA, sparg seminte la colt de bloc si barfesc profii. Vaneaza doar notele, ii doare in cur de ce cunostinte dobandesc sau nu. Oricum fac facultate degeaba, dar sa fie facuta acolo. Cred ca, daca parintii lor au terminat facultatea si au fost repartizati automat pe un loc de munca, asa li se va intampla si lor. Iti dai licenta si la iesire te asteapta cineva cu jobul cald in brate, special pentru tine, exact ce ai vrut tu sa faci.
La fel ca in liceu, de-abia asteptam sa se termine facultatea. Pe urma, plangem in pumin de nostalgie ca ce frumos era. De-ar mai fi durat un pic. De la stadiul de intretinut fara griji, se trece brusc la stadiul de panica: “Deci am bucata asta de carton in mana, diploma de licenta, da? Bun, si acum ce facem?” Pai, in majoritatea cazurilor tragem iar mata de coada. ” Mami, eu m-am hotarat sa fac si masterul, doar ca, vezi e criza asta de cacat si nu gasesc naibii nimic de lucru. Nu ma mai tii tu, te rog, inca doi ani pe banii tai?”. Si parintelui milostiv, caruia i se rupe inima de tine, hahalera palmata ce esti, isi mai rupe de la gura inca doi ani sa te faca om. Termini si masterul, nu iti misti curul un centimetru sa iti faci un rost, alergi iar la babaci. “Tati n-ai tu un post liber pe la firma pe la tine, ca tot n-am gasit nimic de lucru. Doar nu vrei sa ma duc eu, student licentiat si masterizat, sa vand cartofi in piata nu?” Ba sa te duci, martalogule, ca asa ai merita!
Cam asta e, in linii mari, mentalitatea paguboasa a studentului obisnuit.Sunt bineinteles si exceptii. Acu`, n-a fost chiar asa dintotdeauna, l-a stricat si anturajul. Are si sistemul de invatamant partea lui de vina. Dar despre asta, cu alta ocazie.