Acte necesare pentru a obtine diploma de Traducator Autorizat
Doriti sa deveniti traducatori autorizat de Ministerul Justitiei? Atunci trebuie sa stiti cu ce acte sa va prezentati la unul din birourile ministerului. Actele de care aveti nevoie pentru a deveni traducator autorizat sunt urmatoarele:
1. copia legalizată a diplomei de licenţă sau echivalentă – din care rezultă specializarea în limba sau limbile străine pentru care solicită autorizarea.
2. Sau copie legalizată a diplomei de licenţă sau echivalentă care atestă absolvirea unui institut de învăţământ superior în limba străină pentru care se solicită autorizarea.
3. Sau copia legalizată a diplomei de bacalaureat ori echivalentă din care rezultă că a absolvit un liceu cu predare în limba străină sau în limba minorităţilor naţionale pentru care se solicită autorizarea
4. Sau copia legalizată a atestatului de traducător eliberat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional în specialitatea ştiinţe juridice, din limba română în limba străină pentru care solicită autorizarea şi din limba străină în limba română(daca exista)
5. Certificat de cazier judiciar, în original (valabil 6 luni de la eliberare).
6. Actul de identitate, fotocopie:
7. Certificatul de naştere, fotocopie
8. Certificatul de căsătorie, fotocopie
9. Adeverinţă medicală, în original
10. Chitanţă, în original, reprezentând taxa judiciară de timbru în valoare de 19 lei (RON) pentru fiecare limbă străină pentru care se solicită autorizarea ca interpret şi traducător, în temeiul art. 3 lit. x) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Taxa judiciară de timbru se achită la Direcţia de impozite şi taxe locale de la domiciliul solicitantului şi se face venit la bugetul local.
11. Timbru judiciar în valoare de 0,15 lei (RON) pentru fiecare limbă străină pentru care se solicită autorizarea ca interpret şi traducător
12. Dovada cunoaşterii limbii române (acte de studii din care rezultă absolvirea unei forme de învăţământ în limba română sau certificate de competenţă lingvistică, în copie legalizată) pentru cetăţeanul statului membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene, altul decât cetăţeanul român.(daca e cazul)
Toate acestea se trimit sau se predau personal la urmatoarea adresa: Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741 Bucureşti, România. Mult succes!
Pentru Traduceri Germana Timisoara, interpretariat germana Timisoara si imprejurimi, puteti apela cu incredere la traducator autorizat Koller Nicoleta Melania! Pentru orice informatii suplimentare, puteti vizita si site-ul Traduceri Germana Timisoara!